Calorifere debranşate

Erau ani când puteai să-ţi deschizi firmă în cartier cu doar o bormaşină şi o cheie franceză. O unealtă precum bormaşina era o raritate şi-ţi câştigai repede respectul deţinând-o. Noi priveam cu sârma în mână, ca aceia ce trag în jug, cum nea Mişu, meşterul cartierului, prindea cuierul în dibluri fixate nemţesc. Îşi bătea joc de cuierul zdravăn de stejar românesc din scânduri de la gater românesc, dar fixat cu lucru nemţesc. Mai mare ruşinea! La un asemenea lucru „made in România” se cuvenea o sârmă de cupru sau aluminiu, după preferinţele clientului. Noi deţineam o paletă largă pentru satisfacerea oricărei exigenţe, dar nea Mişu cu bormaşina lui ne fura mai toţi clienţii. Nea’ Mişu cu bormaşina, nea’ Mişu cu cheia franceză, nea’ Mişu la schimbat de butelii, la reparat maşinile de spălat. Cu două, trei scule avea de lucru de nu mai răzbea, pe noi lăsându-ne cu buzele înfipte în frunze de dud fluierând a pagubă totală. Ne-am reprofilat pe pari de roşii şi bătut covoare în spatele blocului. Dar lovitura de graţie ne-a dat-o nea’ Mişu în vremea când la modă era debranşarea caloriferelor. Noi ne tot împrăştiam cu eternul bomfaier când nea’ Mişu îşi face apariţia cu un flex intrând în ţevi ca Jerry în caşcaval. De atunci l-am numit Sir nea’ Mişu... respect până la moarte şi dincolo de ea.

Am debranşat şi apoi vândut caloriferele fabricate în Laodicea. Erau nici reci, dar nici fierbinţi… ameţite ca poporul ce le mângâia cu mâinile îngheţate şi cu dinţii clănţănind pe ritmul vieţii. Din instinct puneam şi rufe la uscat pe caloriferele cu minim 14 elemenţi, de regulă era cel din sufragerie care-şi pierdea căldura descrescător cum ne pierdem noi iubirea de cer şi semeni. Am început clocotind şi noi şi apa de botez şi visele măreţe ce ne vuiau prin cap şi-am devenit cu timpul, cu fraţii, debranşaţi de la Duh, de la trăire. Să fie oare bisericile noastre calorifere debranşate prin care circulă gălăgios apa ruginită a tradiţiei?... Să nu fie!

Să fim noi oare ca elemenţii de calorifer, reci mai tot timpul şi fără interes pentru mâinile ce-şi caută printre noi căldura?... Să nu fim!

Să mergem oare la biserică doar din instinct ca rufele puse pe calorifer. Să facem doar clădiri unde să-şi facă păianjenii concediile.

Cum era cheia franceză pentru Sir nea’ Mişu aşa e Biblia pentru noi... indispensabilă. Biblia e cheia franceză a sufletului. Restul e bomfaier ştirb ce zgârie sufletul.

Vremurile s-au schimbat sau mai bine zis, s-au complicat. Cu o bormaşină, o cheie franceză şi un flex nu ştiu care om cu toate şuruburile strânse şi-ar deschide o firmă. Cu siguranţă se va numi „Prăbuşirea SRL”. Nea’ Mişu a ajuns paznic de noapte şi în nopţile senine repară roata Carului Mare cu cheia franceză şi taie luna cu flexul.

Dani Surducan